De cele mai multe ori oamenii se trezesc prinși în relații din frica de singurătate. Din frica de o nouă relație, de o nouă trădare, de un nou început. 

Eu mi-am dorit dintotdeauna un viitor perfect. O relație perfectă. O viață perfectă.

Nu m-am gândit însă niciodată că în prag de 23 ani voi vorbi despre aceeași relație actuală la 14. Dar vorbesc...și e actuală. Am fost în nenumărate ori în situația să rămîn singură din diverse motive și circumstanțe, dar abia acum am înțeles că am ajuns la o etapă în care nu mă mai sperie singurătatea.

În momentul în care mă trezesc dimineața și casa e goală, nu mai plâng cum o făceam înainte, nu-mi mai vărs ceaiu-n cap cum o faceam înainte... și nu mai beau singură așa cum o făceam înainte. 

Acum diminețile mă privesc în oglindă și zîmbesc.

...

Relația asta n-a fost dorită de nimeni ani buni, nici de ai mei, nici de ai lui. Nici de prietenii mei, nici de prietenii lui. 

Și am fost invidiată ades pentru cinele romantice pe acoleriș, pentru buchete nenumărate de flori, pentru tot felul de surprize la miez de noapte și nu doar. 

Era îndrăgostit, poate și acum este, dar n-aș băga mîna-n foc. În fine.

Tot ce a fost între noi s-a întîmplat ciudat, pînă și logodna n-a fost luată în serios, nici de ai mei, nici de ai lui. Ai mei m-au acuzat că nu i-am informat de semnificația inelului, iar ai lui se amuză frecvent de faza că lumea îi felicita că vor fi socri mari ei răspunzîndule că nu este un inel de logodnă.

L-am purtat un an, două luni și cîteva zile. 

L-am dat jos din respect pentru mine, din respect pentru alegerile lui și din respect pentru toată lumea. 

Și au trecut doi ani de atunci. Doi ani de cînd eu nu mai am un inel pe degetul inelar. Nu că mi-aș fi dorit altul, era doar o paranteză a vieții mele perfecte.

Nu o singură dată am fost judecată de rude, de prietene dar și de persoane aproape necunoscute că-s prea alintată, ce vreau și cer prea multe. 

Dar nu e normal să vrei multe? Orice om are vise, dorințe, scopuri, unii mai mici alții mai mari, deja depinde de perseverență dacă se îndeplinesc sau de poziționarea astrelor, dacă credeți în deastea. 

Eu n-am avut niciodată cui să mă plîng, n-am nici frați și nici surori, iar prietenele pe care le credeam “de suflet” se bucurau în sinea lor cu siguranță de fiecare eșec de-al meu. Și au fost multe, recunosc.

Eu am înțeles că tot ce am și tot ce simt voi păstra pentru mine, iar restul lucrurilor vor veni de la sine.

Timpul le aranjează pe toate cu siguranță.

Am început să trăiesc clipa. Am început să mă iubesc si să mă respect pe mine.

Iar el, omul de care mă leagă 8 ani din viața mea m-a adus în toate stările posibile și imposibile.

De la euforie nemărginită pînă la momente în care eu eram sigură că îl ucid.

De la dragoste platonică pînă la gîndul de sinucidere.

De la zîmbete infinite pînă la nopți și zile plînse.

Mie nu mi-a fost niciodată plictisitor cu el, n-am avut cînd. 

Și azi pot spune ferm tuturor Carpe Diem. 

Chiar dacă vor fi șocante rîndurile de mai sus pentru cei care vor avea acces. 

Eu nu vreau să zic decît: scoateți-vă de pe voi măștile astea fericite și trăiți-vă clipa.