Și-acum peste mai bine de-un an, îmi mîngîi bărbatul -fericită. Pentru că timpul a luat cu el dezamăgirile și toate celelalte, pentru că de 365 de zile mă simt împlinită, nu pentru că aș fi cîștigat vre-un premiu Oscar sau aș fi urcat pe Everest, doar pentru simplul fapt că nu mă mai simt mințită. Pentru că a fost o mare furtună între noi, valurile au spălat deznădejdile, nu însă și amintirile mele.Voi marca acea perioadă cu negru în calendarul meu, pentru că am fost în doliu, într-o perturbare continuă a sufletului, cît și a cugetului meu. M-am pierdut în golul din mine însămi, și nu regret, chiar mîndră sunt că mi-am construit într-un timp record scara care să mă ajute să ies pentru că am primit un colac de salvare pe cînd eu mă adîncisem demult în mocirlă. 
Am învățat să nu mai număr greșelile din viețile altora, am învățat să nu-mi umplu capul cu prostii și sufletul cu oameni proști. Fiindcă trăim într-o lume acerbă, păcatele fiecăruia fiind socotite în viața de apoi. Azi mi-e silă cînd aud de trecut, azi mi-e scîrbă de toate prin care am trecut. 
Nu sunt depresivă, nu caut răspunsuri în brațele altora, nu vreau să-mi cicatrizez viața cu niște netoți. Pentru că eu sunt altfel și nu vreau să sufere nimeni din pricina mea. 
Pășesc treapta prezentului cu siguranță, nu vreau să ne mai umplem viețile cu certuri și subtilități, fiindcă cîndva, peste ani se va scri despre noi o carte, despre două persoane care s-au iubit platonic.