01.02.2015

Noaptea în care el a împlinit 21 de ani a fost noaptea noastră, pentru că n-au existat și n-o să existe confesiuni mai dulci decît astea. I-am ascultat sufletul, pentru că mintea n-ar fi vrut să mi le spună mie pe toate, vocea lui tremurîndă, săruturi ușor așezate pe obraz, îmbrățișări pătimașe. Pentru că doza mică de alcool și-a lăsat simțită prezența, pentru că altfel, el nu mi-ar fi spus nici într-un an cîte mi-a spus într-o noapte. Și îl iubesc pentru asta, pentru spiritul ăsta enigmatic al lui, pentru starea dezinvoltă cu care poate să-și ascundă emoțiile.  
 Curiozitatea mea nu și-a cunoscut încă limitele, nu în zadar mi-am dorit dintotdeauna să le știu pe toate, tocmai de asta zic eu că a venit momentul în care trebuie să mă abțin și să-l cred. Să am răbdare cu caracterul lui complicat, să nu mă mai vaiet că nu mi-a zis sau nu mi-a explicat ceva. Viața e o paridă de tenis nereușită uneori, dacă ești neatent, pierzi, pentru că a doua șansă în viață nu există, pentru că ești pus la încercare continuă.
În noaptea asta m-am convins că mirosul corpului lui, nu poate fi înlocuit nici cu cel mai de bred parfum, pentru că miroase a bărbat, a bărbatul meu pe care-l iubesc. M-am simțit cu adevărat femeie, pentru că în noaptea asta am avut lipit de mine brațul bărbatului caruia îi aparțin. Nu știu dacă e posibil sentimentul ăsta de al descrie, cînd lumina dimineții ne-mbată cu intensitatea ei, cînd îl simt cum mă atinge ștrengar, cînd încă n-a reușit bine să se trezească, dar mă trage spre el nebunește pentru a-mi demonstra cît de frumoasă poate fi dimineața.

 Și știu cît de mult mă iubește, știu că-i pare rău ca a greșit, și știu că el e cel care o să le-ndrepte pe toate, pentru că el vrea să-i fiu femeie, el vrea să creștem copii.