Traversăm mii de kilometri, ne zbatem ca peștii pe uscat, călcăm în picioare oameni, disprețuim caractere, avem curajul să trecem oceane, ca la cea mai mică provocare să ne înecăm în balta de noroi de la colțul străzii. Lume, nu se mai poate așa !
Ne batem cu pumnu-n piept zilnic că vom face tot posibilul pentru a fi fericiți. Împărțim promisiuni, ne legăm strîns destinele, schițăm în gînd cine ne-ar putea fi nași de cununie, ce ne vor deveni peste ani copiii, fără a ne gîndi o secundă la "Ce facem noi, pentru a deveni fericiți". Noi uităm să trăim clipa, în timp ce ne pictăm viitorul. Pentru că iubirea-i ca o floare capricioasă, daca n-ai grijă s-o uzi, se ofilește, fără a-ți mai lăsa explicații. În ochii lui, tu ar trebuie să fii mereu cea mai frumoasă, iar el să vadă în ochii tăi fericirea. Bărbații nu iubesc femeile neglijente, bărbații nu admiră femeile cu un trecut murdar, bărbații sunt cei care știu ce și-au dorit dintotdeauna de la o femeie, important e să fii tu cea care să-l scoată din minți, cu haine sau fără, cu părul blond sau brunet, cu ochi albaștri sau căprui.Iar cînd ai ocazia să-l domini - fă-o, prinde clipa cînd îl ai în mîinile tale, strîngel în brațe pentru nebunia cu care te dorește. Dacă te-a ales pe tine să-i furi testosteronul, dacă ți-a permis ție să-i scoți cămașa, iubește-l pentru asta, admiră-i bărbăția. Pentru că dacă ai fi o tipă sezonieră, nu și-ar dezgoli trupul, nu ți-ar arăta cicatricele pe care le are ascunde, pentru că și-ar lăsa ușor pantalonii și ți-ar trage-o numai pentru a-și satisface trupul, nu și sufletul. Pentru că ar face-o într-o cabină de veceu sau într-o cameră îngustă de hotel, pentru că dacă ai fi o tîrfă ieftină, n-ai merita mai mult de atît.
Uităm să prețuim persoane, uităm să ne sărutăm, să zîmbim. Avem nevoie de afecțiune și atenție, visăm la relații roz pentru că așa-s femeile. Mereu și-au dorit mai multe, mereu au avut ceva de spus sau de lămurit. Păcat de noi și de eroinele noastre din romanele de dragoste, păcat de bărbații pe care-i avem alături. Pe cînd ei ne dăruiesc flori, noi ne gîndim cu ce au greșit sau ce au mai făcut. Uităm să ne trăim clipa, uităm să iubim, dar cerșim iubire.
Și chiar dacă am construit între noi un zid, adăugînd la fiecare ceartă cîte o pietricică, vom face dragoste rezemați de el într-o zi, îți promit.
Un comentariu:
Datorită filmelor și cărților visăm noi întotdeauna relații perfecte și roz. Eu am încetat să-mi mai bat capul, viitorul e incert.
Trimiteți un comentariu