Când îți aduni puterile, te concentrezi pe lucruri mărunte pentru a uita oarecum de cele complicate, începi să citești cărți despre psihanaliză, ai pe alocuri impresia că ai depășit demult faza noțiunii de "pacient complicat", dar te liniștești parcă, ... BAH și iar întorsătură de situație, după ce nu vorbiți de câteva zile, îl blochezi pe toate rețelele de socializare, până și numărul de telefon il adaugi în lista neagră, te trezești la ora 4.43 dimineața telefonându-ți cineva cu număr ascuns, alegi să-l deconectezi din prea mult tupeu.
După câteva minute auzi soneria care țipă întruna, nu deschizi din principiu sau din mândrie, sună mai bine de o oră. Ca să auzi cum ridică vecinul și îi deschide, ajunge sus și bate încetișor la ușă și nu zice mai mult decât- te rog, permite-mi să dorm cu tine.
Fir-ar.


Îmi tot sună-n urechi motto-ul vieții "Ceea ce nu ne omoară ne face mai puterinci", doar că acum îl pun în prim-plan pe asta "Dumnezeu nu îți va da niciodată mai mult decât poți duce".
Așa că...dacă viața îți dă lămâi, fii tu șmecher și cere-i și o tequila.