Cum zice o tradiție străveche că cică cum vei întîlni Revelion-ul așa îl vei și petrece. Bine ar fi daca ar fi așa. Pentru că trecerea dintre ani nu e nicidecum un sfîrșit sau un început, ci doar o continuare. Vreau să-mi trăiesc clipa anul ăsta, vreau să-l sărut tandru la nesfirșit în liniștea serilor, vreau să-l știu al meu, anul ăsta și pentru totdeauna, vreau să-i storc creerii, să-l nimicesc din priviri și aș face-o mereu, dacă aș putea. 
Vreau să devin cea în ochii căreia va vedea viitorul, vreau să-i pictez fericirea pe buze, zi de zi și seara de seară.Pentru că nu e ușor să fii fericit, pentru că dragostea asta nebună are nevoie de sacrificii, are nevoie de uși trîntite în nas, de pahare aruncate-n pereți ... pentru că nu e chiar totul așa frumos cum pare. Vreau să cred că el chiar mă iubește, sincer și necondiționat, vreau să cred că a trecut de etapa băiatului și e deja un bărbat. Pentru că diferența între cei 2 e la un pas distanță, însă aceasta durează ani buni, ani în care se clădesc experiențe și se adună minte.  Vreau să cred că dacă îl voi sătura suficient de mult să aibă curajul să mi-o zică, să nu mă păstreze pentru aparențe doar, ci pentru ceea ce simte.