Întrebări care n-au răspuns.

Pot să știu de ce rămân eu cea mai proastă ?
De ce am ajuns să mă învinovățesc pentru că m-a înșelat,m-a mințit și a scuipat în sufletul meu ?
De ce i-am permis?De ce nu m-am oprit atunci când simțeam că-mi trece printre degete,de ce?
De ce nu mi-a ajuns suficientă înțelepciune să observ că se dărâmă totul sau că El Dărâma Totul?
Și dacă trăia cu speranța că n-am să aflu.Am aflat.Orice adevar iese odată și-odată la suprafață.
Azi m-am căutat pe mine,m-am regăsit...nu mi-a fost ușor să schimb pozițiile, însă așa va fi mai bine. E vina mea,am oferit prea multe,am spus prea multe,m-am deschis prea mult...unui NIMĂNUI. 
Minciuna...era ceea de ce îmi era frică cel mai tare.E un viciu pe care nu pot să-l suport.Un viciu cu care nu pot să mă obișnuiesc.
Însă n-am să mai plâng și n-am să mai regret nimic.N-am să-l urăsc și n-am să-l condamn.
Odată ce a ales să mă mintă înseamnă că părerea și valoarea altora e mai SUS de mine.
Eu însă n-am nevoie de așa o relație,unde unul din cei doi să facă ce-i trece prin cap,iar celălt să stea cuminte acasă cu încrederea în jumătatea sa.
Am acordat tot ce-am putut ,însă tot nu-nțeleg unde am greșit...ce nu am facut cum trebuia?
Și ce îi oferă un așa zis "Prieten" mai mult decât i-am oferit eu?
Cum a ajuns dominat de-o curva?
Cum a ajuns să înlocuiască pe mine cu alta? Cum?
N-am să iert și n-am sa uit.Doar o să mă rog zi de zi,seară de seară ca cei care mi-au dorit răul și le-a reușit să li se-ntoarcă toate la pătrat.
Știu că Dumnezeu ascultă rugile celor ce vor să scape de ură,dar rămâne surd la ruga celor ce se feresc de iubire.
Eu n-am să-i cer asta,doar vreau să ma protejeze și să mă ajute să fiu puternică.
Pentru că am uitat cum se face.
În rest...îi rămân recunoscătoare "lui" pentru că m-a distrus,fără regrete.