Azi s-au schimbat multe, azi nu îmi mai pasă decît de noi doi, pentru că azi eu voi dormi în sfîrșit liniștită, azi ea-și crește copilul cu altul decît tatăl acestuia și-i fericită, poate...
Sunt sigură, am s-o sun într-o zi... să-i mulțumesc.Simplu.
Oricine care-ți trece pragul vieții e trimis cu scopul de a schimba ceva, ea m-a făcut puternică, ea m-a învățat să prețuiesc și să trăiesc clipa ca și cum ar fi ultima, ea m-a încurajat să cred în noi, să înțeleg că relația asta are viitor, pentru că și-a ținut gura în fața mea îi multumesc, iar pentru toate restu sper să fie judecată de altcineva. Pentru că-s multe și diferite-stările și suspiciunile pe care mi le-am creat din cauza ei. Scriu acum nu pentru că i-aș aduce un semn de recunoștință sau vre-un omagiu, NU, doar pentru simplul fapt că eu am observat cît de mult te pot schimba unii oameni, cît de mult te maturizeaza unele situații. M-a învățat să mă răzbun, să calc în picioare pe cei care au îndrăznit să-mi calce pe coadă, chiar dacă aș fi vrut să-și aducă aminte de mine viața-ntreagă, pentru că am fost o nebună disperată, NIMENI și NIMIC nu-i mai presus de LEGE. Rămîne să-mi păstrez ideile undeva departe și să realizez că-s totuși fata deșteaptă. Iar spiritul jurnalistei din mine l-am dezvoltat cu succes, am știut cum și ce respiră, am știut ce mănîncă la prînz și ce preferă la cină, cînd ateriza avionul pe meleaguri și chiar ziua în care și-a născut copilul, numele cu care a fost botezată, cîte ore a durat nașterea și ce a făcut-o să vină înapoi. Pun aici punctul pentru că ar urma un șir de alte banalități, pînă la urmă un jurnalist bun e un detectiv bun. 
Tot ea a reușit să mă facă să fiu mai atentă, să nu mă las purtată prea mult de iubirea asta care nu-i divină și totu-n viața asta-i relativ, schimbător, nestabil. Noi ne creem iluzii, noi dăruim speranțe ca mai apoi cel care ar fi trebuit să te protejeze cu arma pe care i-ai încredințat-o te ucide totalmente, fără regrete.
După aproape un an de la întrevederea noastră s-au liniștit apele, iar brizele mele mintale nu se mai zbat de stînci. Pentru că ele nu-s decît niște vînturi sezonirele, niște nimicuri care vin și pleacă. Azi le privesc pe toate cu milă, pentru că am ajuns în clipa în care răzbunarea nu-și mai are rostul, iar cînd voi merge la biserică o să mă rog și pentru ele, cele care mi-au făcut atîta rău, le doresc minte și nimic mai mult, pentru că ele n-au reușit să-nțeleagă încă cît de proaste sunt.
Și da, ele-s tîrfele care mi-au marcat viața.
Azi semnez tratatul de pace... cu mine însumi ! Atît.