Aducându-mi aminte..

Fum,mult fum...nu în plămâni,ci în suflet.Un haos exagerat,o idee nefastă şi-o mică speranţă.Una singură.Şi chiar dacă sufletu-i urlă,ea tace.Confuză,nuştie ce-şi doreşte.Are impresia că poate renunţa la cei 3 ani neîmpliniţi într-o clipă.Doar pentru că o doare.
Şi nu atât fizic,cât moral,sentimental.Nu poate să păstreze privirea dulce când cineva-i calcă sufletul în picioare.Nu poate,pentru că doare.
Îţi mai aminteşti cine eram acum 2 ani 11 luni şi 2 zile?Eu,da.
Eram copila îndrăgostită până peste cap, de prinţul din poveste.Ştiu că iubirea trebuie să no cerşeşti,ci so primeşti.Dar...eu am cerşito.La cei aproape 15 ani,eu mi-am luat curaju-n dinţi şi am pornit,spre iluzia pe care o numeam Fericire.Naivă? Poate.Am acceptat să ne vedem câte 5 minute-n săptămână,doar pentru a mă simţi protejată,într-un fel iubită şi respectată.Săruturi în grabă,nevinovate.Pe când eu mergeam cuminte la orele de fraceză,el...se amuza cu altele.Pe când eu eram cea mai fericită când primeam un mesaj,el vedea fericirea altfel.În cluburi de noapte,cu băieţii la o bere sau poate în compania altor FETE.Dar eu?Unde eram eu?De ce nu ştiam de la început?De ce i-am crezut fiecare cuvînt?De ce?...Şi aşa a durat mult timp înainte,fără să ştiu sau fără să vreau să ştiu.Oare de ce am trăit atâta timp cu capul în nori?De ce nu-mi era bine pe pământ?...Una nu-nţeleg ce-am făcut de sa îndrăgostit?Când sa întâmplat asta şi de ce aşa târziu?A renunţat la toate,la alcool,la cluburi de noapte,la ţigări,dar...n-a reuşit să renunţe la ele.
Târfele care mi-au dorit bărbatul în paturile lor murdare.
Şi poate e vina mea,i-am acordat toată libertatea posibilă...ca să ajung să mă mintă aşa frumos.
Şi chiar în prezenţa mea,lăudându-se cu o relaţie PERFECTĂ altora,la 5 metri distanţă el era..cu altcineva.Le-am aflat pe toate prea târziu.Şi am plâns poate prea mult pentru nimicuri.
Dar,cu răbdare...am reuşit să-l păstrez pentru mine.Cine a mai avut atâta putere,să plângă ascunzându-şi ochii dupa ochelarii de soare şi să zâmbească în acelaşi timp?Ca şi când nimic nu sa întâmplat?Eu am putut.Abia acum îmi dau seama câte am trăit pentru el.
Un el care,chiar de se amuza cu toate curvele,m-a preferat pe mine.
M-am dedicat ţie atât trup cât şi suflet,închizând ochii şi încercând să uit de petele care s-au lăsat peste trecutul tău.N-am să uit,pentru că n-am cum să uit.Eu am ajuns la ţelul propus,eu am obţinut ceea ce mi-am dorit cel mai mult.Şi n-aş fi crezut...dar am ajuns să am încredere în el,chiar când mă doare.Nuştiu când o să-nţeleagă că lovindu-mă câtuşi de puţin,nu rezolvă nimic.Pe mine asta mă doare.Incapacitatea de a se controla,uneori.Şi da,poate la cei 17 ani ai mei,nu gândesc atât de matur.Dar în schimb...am să te accept aşa cum eşti.Pentru că numai eu ştiu prin câte am trecut,PENTRU A FI FERICITĂ !!!