Puterea este capacitatea de a transforma intenţia în realitate,visele în realizări şi dorinţele în simple nimicuri.Tendinţa generală a puterii este aceea de a putea admira oamenii mari,cei care şi-au lăsat o amprentă memorabilă,cei care au reuşit în viaţă şi s-au impus cu succes pe scena imensă a omenirii.Să nu uităm de Napoleon sau Cezar,Hitler sau Alexandru cel Bun,Eminescu sau Creangă-fiind lideri spirituali sau politici,ei sunt cei care definesc puterea.Indiferent de faptele bune sau mai puţin bune pe care le-au făcut ei au reuşit să fie admiraţi şi criticaţi de o întreagă naţiune.Pornind de la aceste exemple ne coborâm descendent la viaţa noastră cotidiană.Astăzi nu mai ştim sau nu mai vrem să ştim cine poate fi admirat,cine merită cu adevărat?Politicianul care varsă vorbe-n vânt doar pentru a nu fi criticat de jurnalişti? Sau doamna şmecheră de la volanul unei maşini luxoase? Admirăm vedetele pentru că apar la televizor,prezentatorii pentru că în discursurile lor folosesc cuvinte deosebite,îi admirăm pur şi simplu chiar de nici unul din ei nu schimbă cu nimic lumea în care trăim.Femeile sunt în căutarea bărbaţilor puternici,unele văzând puterea în bani,altele în ţeluri clare sau o carieră de succes.Admirăm analfabeţii care ajung în posturi de conducere,studentul care şi-a cumpărat diploma,vecinul care şi-a sădit un pom sau colegul care şi-a luat un iPhone.Deseori admiraţia se amestecă ciudat cu invidia,sarcasmul şi vanitatea care-i domină pe oameni.Ajunge invidiat şi criticat cel care are puterea să lupte o viaţă şi într-un final să câştige.Păşesc cu mândrie gropile de mizerie,uit de prieteni şi iubesc un singur suflet pentru a rămâne remarcată în lumea asta plină de falsitate.
Îmi i-au inima-n dinţi şi merg mai departe,cu El,cucerind infinitul.
Viaţa este un joc dur, ce ne învaţă să fim învingători, dar pentru a fi învingători avem nevoie de experienţă, iar experienţa se câştigă la rândul ei prin puterea de a merge mai departe.
6 comentarii:
am cazut la fix la postarea asta :-?? viata este un joc de kkt
Aşa este!Viaţa chiar ne învaţă să fim învingători!
O postare genială. Bine punctat! Sunt perfect de acord!
Principiile oamenilor au devenit aproape inexistente,principiile majorităţii, dar eu cred că totuşi există şi persoane care pot schimba ceva. Cred că noi ceilalţi ar trebui să nu îi băgăm în seamă pe aceşti oameni fără viitor şi să ne trăim viaţa cu stil. Chiar dacă trăim într-o societate unde banul are întâietate, chiar dacă la televizor sunt difuzate toate non-valorile ţării, eu cred că există şi destui oameni valoroşi în adevăratul sens al cuvântului. Trebuie doar să îi întâlnim şi să schimbăm ceva!
"Păşesc cu mândrie gropile de mizerie,uit de prieteni şi iubesc un singur suflet pentru a rămâne remarcată în lumea asta plină de falsitate."-superb:x
Deseori ne ascundem sentimentul de gelozie spunand ca e admiratie, sa lasan sa se vada asta. :)
Cioc, cioc. :). Am sosit.
Draga mea, scrii foarte fain, dar mi-e imposibil sa te citesc mai mult de cateva minute. Un fond negru al scrisului pentru fundalul tau alb ar fi mult mai potrivit.
Trimiteți un comentariu