Aşa m-a crescut existenţa.

 Visul meu e să am un vis.Scopul meu e să am un scop.Viaţa mea este El şi atât.De mic copil mi-am dorit şi eu o viaţă fericită.O familie,una pe care am pierdut-o demult.Mă mulţumesc doar cu El,fiind astăzi unicul meu sprijin,unica mea alinare.Până la urma nu înţeleg,de ce copilăria mi-a oferit cerul şi pământul,iar astăzi nu primesc nici 5 minute de atenţie?De ce am fost şi încă sunt marioneta propriilor părinţi?De ce am ajuns aici? De ce?? Astăzi,nu mă pot numi nici măcar-umbră.Sunt mai puţin de atât în ochii lor.Mă bucură faptul că pentru cineva eu reprezint întreg universul,pentru că cineva are tupeul să mă ia de mână chiar şi atunci când nu m-ai pot să mă ridic de pe podeaua rece.Pentru că pentru cineva,eu chiar contez.Mi-a fost frică mereu de clipa în care n-o să mai am de ce să-mi fie frică.Am fost crescută de viaţă,protejată de destin şi educată dupa măsura propriilor sentimente. Mi-a rămas un pas pâna la prăpastia de lângă mine,nu am multe alegeri,însă ceva este clar nu m-aş întoarce în trecut pentru nimic,deci am îndrăzneala majoră de a păşi peste pragul de mijloc.Prefer,să urc pe o treaptă mai sus de atât.Prefer,să fiu mai bună decât sunt,mai bună decât am fost până acum.Voi da tot posibilul din mine,pentru o doză de pasiune.Riscă cei care au un scop.Luptă cei care au dorinţă şi curaj,cei fricoşi rămân undeva jos,nemaiputând să se ridice din mizeria care i-a inundat.Viaţa nu e chiar un joc,până la urmă necesita muncă,multă muncă şi sacrificii până peste cap.Orice moment,întâmplare presupune riscul de a pierde sau de a câştiga.În cazul meu eu prefer să risc pentru a fi fericită.

Dacă viaţa îţi dă lămâi,cere-i şi tu un Martini !!!