Intensitate copleşitoare.

Da.Ştiu.Ar fi inutil să încerci să stingi focul,care s-a aprins deja în mine.Mi-am ales drogul perfect,care mă ajută să zbor pe tărîmurile irezistibile,dar în acelaşi timp să mă cobor pe pamînt unde fac ce vreau,alături de cei cărora le pasă de mine.Fascinantă,excesivă...Obositoare,dar nu Plictiseşte,nici măcar nu poate s-o facă.În preajma mea ,poţi simţi gustul Paradisului,cei care merită,îl simt.Nu o fac din altruism,ci din propria satisfacţie.Analizez şi critic lucruri care uneori nu merită,dar o fac pentru ca îmi place să observ şi să analizez,pe cînd eu...sa ramîn nepatrunsă.Adevarata mea identitate e complicat de o înţeles,cine işi doreşte cu adevărat o înţelege.Încăpăţinată,îmi calculez bine scopurile şi nu mă las pînă nu le ating.Greşeala cea mai mare?Prababil gelozia excesivă.Găsesc rivale şi intrigi acolo unde ele nu există.Dispreţuiesc slăbiciunea şi pe cei care cedează din slăbiciune.Îi despreţuiesc deoarece eu,am învăţat să fiu puternică,datorită unor experienţe,datorita unui El care m-a învăţat să traiesc.Abia acum,am realizat că zilele sunt prea scurte şi trec prea repede pentru a mai fi numărate.Zîmbetul lui ştrengar şi privirea molipsitoare,care îmi opreşte respiraţia şi bătăile inimii.Da.Ştiu.Nu pot să mint.Am devenit dependentă.Recunosc.Am ajuns în situaţia asta doar din cauza unui El ,care mă droghează prin simpla sa existenţă,atingere,privire.Acum,nu pot sa zic altceva decît ca El e cel de care am mare nevoie.Cel fără de care nu aş fi existat Eu.Abia astăzi,am înţeles că nu există nimic,nici măcar o calitate pe care aş fi vrut să o îmbunătăţesc.Să ştii,dacă ţi-am zis ceva o dată,de două şi nu am mai repetat-o de atunci,nu înseamnă că am uitat şi nu mai contezi.
Cuvintele frumoase eu nu le arunc peste tot.